Primul mediu în care un copil se dezvoltă este familia. În prima perioadă a vieții, lumea unui copil se restrânge la casă și interacțiunea cu membri familiei. Odată cu vârsta, copilul se deschide social către un nou mediu, cel al școlii, care poate începe cu grădinița sau cu clasa 0.

Cu cat un copil invata mai repede sa socializeze si sa respecte regulile unei convietuiri armonioase intr-un grup social,cu atat va fi mai usor,si pentru el,si pentru ceilalti,atunci cand va fi adult.
Gradinita este ideala pentru realizarea unor schimbari la nivel de interactiune de grup.

Odata ajuns in gradinita,copilul invata surprizele realitatilor sociale,invata sa asculte si sa se faca ascultat de un alt copil. Aceasta comunicare ii face altruisti si deschisi catre ceilalti intr-un mod semnificativ imbunatatit,fata de un copil care este crescut fara a interactiona cu cei de varsta lui si obijnuit sa obtina lucrurile de care are nevoie de la adulti din preajma.
Gradinita introduce copilul intr-o colectivitate care incepe prin a fi un grup neorganizat si are menirea de a contribui la dezvoltarea lui psihica si mai ales la dezvoltarea identitatii si a identificarii cu modele sociale mai complexe.

Deoarece în grădiniță există educatoarea plus un regim de viață și de instruire ce se adresează tuturor la fel, deci egal, sistemul de adaptare a copilului la viață se va modifica, fapt ce depinde mult și de tactul pedagocic al educatoarei.

La varsta prescolaritatii,pe primul plan se situiaza interesul cognitiv,dorinta copilului da a cunoaste tot ce-l inconjoara, de a afla cat mai multe despre viata,despre mediul inconjurator,despre ceea ce se petrece sub ochii lui.
Relatia educatoare-parinti are rol important in cresterea calitatii moral civice a copiilor prescolari.
In concluzie se poate afirma ca toate activitatile pe care le realizam,urmarim s-l facem pe copil sa deosebeasca binele de rau,sa stie ce se cuvine si ce nu se cuvinesa faca,sa fie toleranti atat cu ei cat si cu cei din jur.